sâmbătă, 11 septembrie 2010

Constantin Brâncoveanu (1654 - 15 august 1714), adus la tron de marea boierime, a fost domnitor al Țării Românești între 1688 și 1714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino.

 

Constantin Brâncoveanu (1654 - 15 august 1714),a fost domnitor al Țării Românești între 16881714 și nepot al domnitorului Șerban Cantacuzino.

Familia

Căsătorit cu Marica, fiica lui Antonie Vodă din Popești, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ștefan, Radu și Matei[1] – și șapte fete – Stanca, Maria, Safta, Ancuța, Elenca, Bălașa și Smaranda.
Biserica Ortodoxă Română a trecut în rândul sfinţilor pe domnitorul Constantin Brâncoveanu (se prăznuieşte la 16 august), al cărui sfârşit tragic este asemănător cu cel al martirilor din primele veacuri creştine: uciderea prin tăierea împreună cu cei patru fii ai săi şi cu credinciosul său vistiernic Enache Văcărescu, la 15 august 1714, în piaţa Ialikioşk (Chioşcul Mării) din Constantinopol, după mai bine de 25 de ani de domnie.
Constantin Brâncoveanu a fost un iscusit diplomat, care a ştiut să stea la cârma ţării 25 de ani (1688-1714) dar a fost un mai mare cărturar. S-a înconjurat de învăţaţi români şi străini ca: fraţii Cantacuzino, autori şi traducători de cărţi, învăţatul mitropolit Antim Ivireanul, episcopii Mitrofan şi Damaschin, fraţii Radu şi Şerban Greceanu, cronicarul Radu Popescu, ca şi Ieremia Cacavela, Ioan Cariofil, Anton Maria Del Chiaro Fiorentio, Ioan Romanul ş.a. Apoi a găzduit la Curtea sa mari ierarhi: Dionisie al IV-lea, patriarhul Constantinopolului (exilat de turci), Dositei, patriarhul Ierusalimului, succesorul său Hrisant Nottara, patriarhul Antiohiei şi Alexandriei şi alţi ierarhi. S-au tipărit numeroase cărţi ortodoxe în limba greacă. A trimis de asemenea, câte o tipografie la Alep şi Tiflis şi, la începutul secolului al XVIII-lea, se tipăresc cărţi de rugăciuni în limba arabă şi georgiană. După ocuparea Transilvaniei, în 1692, austriecii încep propaganda de convertire la catolicism a românilor transilvăneni, prin promisiuni de privilegii pentru preoţii ortodocşi. După multe frământări, „Uniatia” s-a făcut în 1701.
Rezistenţa ortodoxă şi naţională a marii majorităţi a preoţilor şi credincioşilor transilvăneni a fost susţinută de mitropolitul Teodosie şi de Constantin Brâncoveanu, care le trimite ajutoare băneşti până la sfârşitul vieţii sale. Tipografia adusă din Ţara Românească la Alba Iulia de către Atanasie Anghel a fost mutată după 1700 la Blaj în slujba Bisericii unite. De aceea, pentru bisericile ortodoxe ardelene, s-au procurat cărţi bisericeşti – pe bani sau donaţii – din Ţara Românească. Protejând ortodoxismul transilvănean, prin toate mijloacele, ConstantinBrâncoveanu a ridicat pe culmi fără precedent legăturile culturale cu acest pământ românesc; întreaga viaţă românească a românilor de o parte şi de alta a munţilor se hrănea de la acelaşi izvor dătător de lumină şi putere.
Referitor la învăţământ, şcolile de slovenie de pe lângă unele mânăstiri şi biserici, cum a fost cea de pe lângă Mânăstirea Sfântul Gheorghe Vechi (din 1556), ofereau o pregătire sumară elevilor, de aceea boierii avuţi aduceau pentru fiii lor dascăli străini sau îi trimiteau la şcolile din Italia şi Turcia. În şcolile amintite se învăţa bucoavna, se citea din Ceaslov şi Psaltire şi se cânta psaltichia. Cu timpul s-a răspândit mult folosirea limbii române în viaţa politică şi religioasă, deci şi în şcoli se citeau tot mai multe cărţi româneşti.
Înţelegând tot mai intens necesitatea unei pregătiri intelectuale superioare, în 1694 Constantin BrâncoveanuConstantinopol care corespundea unei facultăţi de litere – filozofice (Facultas – Artrium) din cadrul universităţilor europene. Limba folosită era cea grecească, deoarece voievodul era interesat să aibă o şocală grecească cu rol de instrument pentru apărarea Ortodoxiei. înfiinţează pe lângă Mânăstirea Sfântul Sava o Academie, după modelul celei din
Pe cheltuiala mânăstirilor sau ale ţării se întreţineau elevii săraci silitori la învăţătură, ca şi cei peste 200 de tineri veniţi din ţările învecinate: Grecia, Bulgaria, Serbia, Macedonia. Cei care se distingeau erau trimişi la universităţile europene pentru completarea studiilor.
Sub conducerea acestui mare domnitor, sprijinitor al culturii şi Ortodoxiei, tipăriturile de cărţi au luat un strălucit avânt. De altfel, Şerban Vodă, pe timpul său, îl numeşte pe Constantin Brâncoveanu ispravnic al traducerii şi tipăririi Bibliei, care s-a terminat abia sub domnia lui Brâncoveanu. Tot acum se traduc în limba românească predicile lui Ioan Gură de Aur sub titlul Mărgăritarele.
În Ţara Românească au funcţionat, între anii 1688 şi 1714, cinci tipografii. Astfel s-au tipărit cărţi pentru slujba religioasă, trebuitoare şcolilor ce funcţionau în vremea sa, pentru susţinerea ortodoxismului transilvănean, pentru popularizarea teologiei, vieţi ale sfinţilor şi chiar romane cavalereşti. Acum a fost tipărită pentru prima dată Alexandria, romanul după războaiele împăratului Alexandru Macedon.
Iniţiativa înfiinţării tipografiilor (pe lângă cea de la Bucureşti, înfiinţată de mitropolitul Varlaam, în vremea lui Duca Voievod) şi anume la: Snagov, Râmnic, Buzău şi Târgovişte, aparţine marelui cărturar, Mitropolitul Antim Ivireanul şi episcopului Mitrofan al Buzăului. Aceştia – ei înşişi tipografi deosebit de talentaţi – au învăţat meşteşugul tiparului pe mulţi tineri din toate ţinuturile. S-au remarcat îndeosebi Mihai Iştvanovici, Gheorghe Radovici şi Atanasie Moldoveanu. Cărţile, tipărite spre folosul de obşte al neamului românesc, au ajuns nu numai în bisericile din Transilvania şi Maramureş, ca un reflex al apărării Ortodoxiei de acolo, ci şi în bisericile moldovene. Fiind destinate tuturor românilor, se foloseau cuvintele înţelese de toţi prin fraze simple şi elegante. Topica străină a fost părăsită, stilul natural, iar limba din tipăriturile române brâncoveneşti au adus o contribuţie însemnată la formarea limbii literare. Literele mari şi frumoase, frontispiciul şi iniţialele artistic „împodobite cu miniaturi din flori învolte, stema ţării şi a Cantacuzinilor, chipuri vesele şi diafane de îngeri şi hieratice de sfinţi”, toate vădesc marele talent al Sfântului mitropolit Antim Ivireanul şi al şcolii sale.
Constantin Brâncoveanu a fost ctitorul multor biserici şi mânăstiri. Astfel, după ce s-a întors victorios de la Zărneşti, se hotărăşte să zidească o mânăstire care să-i fie un loc de reculegere, iar, în caz de nevoie, şi de apărare. Locul este ales pe moşia Hurezi, iar zidirea bisericii a fost terminată în 1693. Timp de 2 ani s-a lucrat la împodobirea bisericii cu icoane biblice, sfinţi, chipurile ctitorilor, ale Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, ale fiilor domnitorului şi ale strămoşilor Basarabi şi Cantacuzini.
Mânăstirea a fost înzestrată cu multe averi şi a fost declarată stravropighie. Din inniţiativa doamnei Maria se construieşte o bolniţă pentru îngrijirea călugărilor bolnavi. De asemenea, fiii săi Constantin şi Ştefan au construit schiturile Sfinţii Apostoli şi Sfântul Ştefan. Ctitoriile lui Constantin Brâncoveanu sunt multe: mânăstiri, biserici şi paraclise, atât în Ţara Românească, cât şi în Transilvania (biserica din Făgăraş, Sfântul Nicolae din Şcheii Braşovului, Sâmbăta de Sus etc.), biserica din Galata şi termină pe cea din insula Halki, unde, după decapitare, a fost înmormântat cu fii săi.
În cei douăzeci şi cinci de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu, aplecat către o viaţă de belşug şi lux, construieşte sau reface palate, conace şi curţi. Astfel a refăcut vechile curţi domneşti din Bucureşti, cele din Târgovişte, curţile boiereşti din Doiceşti şi curţile strămoşeşti, precum şi altele peste hotare. În anul 1699 termină palatul Potlogi, o clădire masivă plină de măreţie şi frumuseţe. În anul 1688 cumpără satul Mogoşoaia cu moşii, vadul de moară şi un heleşteu, iar în 1702, în locul vechilor curţi, construieşte un palat strălucit, frumos zugrăvit „... demn de cel mai strălucit domnitor...”, împodobit cu figurile ctitorilor şi ale strămoşilor Brâncoveni, Basarabi şi Cantacuzini, precum şi cu episoade de seamă din călătoria efectuată la Constantinopol, în 1703. Ctitoriile sale au fost înzestrate cu valoroase obiecte de podoabă, icoane cu candele în care ardeau uleiuri aromate, sfeşnice argintate, veşminte preţioase, tapiţerii de mătase, brocart şi pluş roşu, covoare scumpe, vase de argint, oglinzi veneţiene, arme de argint cu pietre scumpe, cupe de cristal ş.a.
Prin variata şi bogata sa operă şi de ocrotitor al românilor de pretutindeni şi patron al Bisericii Ortodoxe, Constantin Brâncoveanu este nu numei un ctitor al culturii noastre româneşti, ci şi una din figurile de seamă ale culturii universale... demn urmaş al împăraţilor bizantini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu