joi, 9 septembrie 2010

Mihai Viteazul (n. 1558, Târgul de Floci sau Drăgoești - d. 9 august 1601, Turda)


Mihai Viteazul (n. 1558, Târgul de Floci sau Drăgoești[necesită citare] - d. 9 august 1601, Turda) a fost banMehedinți, stolnic domnesc și ban al Craiovei, apoi domnitor al Țării Românești și, conducător de facto al tuturor celor trei țări care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. de
Mihai Viteazul (nascut, dupa cele mai multe surse in 1558)in Orasul de Floci (Ialomita) a fost, potrivit majoritatii istoricilor, fiul nelegitim al domnitorului Patrascu cel Bun, iar dupa altii, fiul lui Parvu Buzescu, tatal fratilor Buzesti; mama sa era Teodora, membra a familiei Cantacuzinilor, sora a lui Iane Cantacuzino. Fiind simultan domnitor in Tara Romaneasca (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) si Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima data in istoria Romaniei unirea tuturor romanilor. In constiinta colectiva romaneasca, el este unul dintre cei mai importanti eroi nationali ai Romaniei. I s-a spus Viteazul pentru ca a avut curajul sa infrunte forta uriasa a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar si toate celelalte natiuni vremelnic potrivnice din jurul Romaniei: ungurii, polonezii, tatarii si rusii. Era fiul natural al lui Patrascu cel Bun, cu o avere socotita imensa.
Din ianuarie 1588 si pana in vara 1593 el va urca constant in dregatorii, de la functia de ban de Mehedintila aceea de mare stolnic, mare postlenic, si mare ban. Nu fara ajutorul unor bogate familii boieresti oltene, precum si al influentelor grupuri financiari greci din capitala Imperiului, Mihai devine domn al Tarii Romanesti, in toamna anului 1593.Intr-o situatie exceptionala – agravarea dramatica a independentei fata de sultan – desi „stapanitor slab peste tara slaba”, va indrazni sa provoace Imparatia otomana. Umilit de trufia lui Sigismund Bathory, principele Ardealului, si de tradarea boierilor sai, Mihai va accepta de nevoie tratatul de la Alba-Iulia din mai 1595, care-l readuce la situatia unui vasal, carmuit de forte care pareau mai puternice ca a sa.Victoriile recrutate pe campul de lupta ii vor solicita intrarea in Lga Sfanta, cea mai importanta coalitie antiotomana a timpului, dar si recunoasterea politica a imperiului de la Constantinopol.Personalitate europeana, de care, alaturi de romani, isi legau sperantele de neatarnare si numerosi balcanici, Mihai Viteazul a raspuns chemarilor neamului sau, pentru a opta pentru planul dacic, - unirea conationalilor sai intr-un singur stat – in defavoarea celui balcanic, care l-ar fi facut, in traditie bizantina, imparat la Constantinopol. In confruntarea cu interesele marilor imperii vecine, incomparabil mai puternice, Mihai a ales riscul si sacrificiul. Eliberat de tutela lui Sigismund Bathory, aliat al lui Rudolf al II-lea, imparatul german, el simtea permanenta amenintarea Poloniei si Imperiului Otoman care se intelesesera sa-l doboare. Sub aceasta teribila presiune, dar si in virtutea unei lungi istorii care consacrase unitatea de neam a romanilor Mihai va trece, de doua ori, muntii, ca dezrobitor in Ardeal si, mai apoi, in Moldova.

Inalta sa fapta a coalizat impotriva-i pe toti cei care, constienti de forta reunita a celor trei tari, vedeau acum amenintate planuri vechi de hegemonie politica la Dunare si in Carpati. Alungat in 1600, dar reintors vitejeste un an mai tarziu, Mihai a fost victima unui omor premeditat, in trista dimineata a zilei de 9/19 august 1601, pe campia Turzii. „Si czu trupul lui cel frumos ca un copac, pentru ca nu stiuse nici se imprileji sabia lui cea iute in mana lui cea viteaza”.
Amenintarea otomana se materializeaza in vara anului 1595, cand o armata, initial condusa de Ferhat pasa apoi de rivalul acestuia, Sinan, asteapta la Dunare inceperea ostilitatilor. Pemalul celalalt al fluviului, Mihai isi hartuieste adversarul: „numai zi si noapte ne batem (…) si cel mult peste o saptamana sau doua trebuie sa dam cu el batalia”, scria la 15 iulie 1595, din zona operatiunilor, marele domn. Trupele sale nu depaseau 10 000 de ostasi, din care 2 000, mai vechiul ajutor transilvan, pus acum sub comanda lui Albert Kiraly, dar nici otomani nu puteau avea cu mult peste 20 000 de oameni.Neputandu-i retine la Dunare, acestia trec fluviul pe la Rahova si Giurgiu si-l urmaresc pe Mihai pana la Calugareni. Locul, reperatinca in cursul luptelor de iarna, oferea o pozitie excelenta unei armate mici, dornica sa-i tina piept unui dusman superior numeric: un drum stramt, strajuit de paduri dese, mlastinile Neajlovului si legendarul podet de lemn in jurul caruia avea sa se consume lupta.
Batalia desfasurata in ziua de 13/23 august 1595, a inceput cu un esec in oastea domnului: respinsa peste pod, a pierdut cele patru tunuri cu care era odata. „Atunci marinimosul Mihai o secure sau sulita ostaseasca si patrunzand el insusi in sirurile salbatice ale dusmanului (…) luptand barbateste se intoarce nevatamat la ai sai”. Exemplul domnului a schimbat soarta luptei: 7 000 de ostasi ai sultanului raman pe campul de bataie, steagul verde al profetului este capturat, Sinan-pasa „cade de podul raului Neajlov…, si se socoteste fericit ca a scapat cu viata”. Totusi superioritatea numerica a fortelor otomane, care pusesera in miscare doar avangarda, il obliga pe Mihai sa se intoarca la Copaceni, pe Arges, apoi la Bucuresti, Targoviste, in fine, la Stoenesti, pe Dambovita, langa Bran, unde astepta la 12 septembrie 1595, ajutorul aliatilor sai.
In acest timp, vesti ingrozitoare veneau de peste Milcov. Intre 17 – 27 august 1595, Moldova devenea „membru credincios si inseparabil al coroanei poloneze”, asupra sa ap�s�nd, in regimul condominiului o dubla suzeranitate, caci celei de mai sus i se adauga si cea otomana, mai veche.Important este ca in noile conditii aceasta tara iesea din coalitia antiotomana, chiar daca momentan, Stefan Razvan, izgonit de la Iasi, va ramane in randurile sale.Fara a putea interveni in favoarea aliatului sau, Sigismund trece muntii cu circa 23 000 de ostasi, intre care 13 000 mercenari, trupele secuiesti, mica ostire a lui Stefan Razvan si ajutorul toscan. Cum nici efectivele otomane nu erau foarte numeroase, armata crestina matura tot ce intalni on cale.
La 6 – 8 octombrie, Targovistea este recucerite; la 12 octombrie, Stefan Razvan intra in Bucuresti, repede abandonat de otomani, nu inainte de a arunca in aer mica cetatuie abia ridicata la viitoarea Manastire Radu-Voda; in fine, dupa lupte care au durat 5 zile, ariergarda otomana, surprinsa la Giurgiu, este aproape in intregime nmicita, iar cetatea cucerita. Cronicari otomani, precum Mustafa Naima apreciaza ca lupta desfasurata aici a constituit „cea mai groaznica infrangere din istoria turcilor, care se datoreste exclusiv necredinciosului si afurisitului de Mihai”.
Conjunctura politica interna si internationala din 1599 - preludiul Unirii. In vara anului 1599, la Carpati si la Dunare s-a conturat un nou raport de forte. Polonia si-a consolidat pozitiile odata cu preluarea tronului ardelean de catre Andrei B�thory. Suprematia politica a acestei puteri crestine se asocia cu instituirea pacii cu otomanii si reprezenta o grea lovitura pentru Mihai Viteazul si, implicit, pentru sustinatorii conflictului cu sultanul, pana la dobandirea deplina a neatarnarii Tarilor Romane.
Amenintarile potentiale impotriva domnului muntean s-au concretizat curand. leremia Movila si Andrei B�thory, cu acordul tacit al Imperiul Otoman, i-au cerut imperios sa paraseasca tronul si tara. Mai tarziu, Mihai Viteazul insusi avea sa scrie: "cardinalul (Andrei B�thory - principele Transilvaniei) imi trimite sol (...) ca eu sa-mi parasesc tara, pentru ca nici el, nici moldovenii, nici chiar turcii nu erau multumiti si nici nu voiau sa raman in Tara Romaneasca." Replica sa a fost pe masura: "pana ce nu-mi vor arunca pamant peste ochi, nu voi inceta sa lupt cu turcii (...)". In ceea ce priveste retragerea din domnie, el spunea: "nu-mi las nimanui tara si mosia pana ce nu ma vor smulge de acolo tarandu-ma de picioare".
Devenise limpede deci ca, fara o actiune energica, menita sa-si surprinda adversarii, cauza antiotomana ar fi suferit o grea infrangere. Domnul Tarii Romanesti a hotarat, deci, o campanie peste munti, a carei desavarsita organizare arata indelungata ei premeditare.
"Planul dacic" - reunirea tuturor romanilor sub o singura si energica autoritate - reprezenta singura cale de a afimia neatarnarea noastra peste planurile expansioniste ale tuturor puterilor interesate sa ne domine, de la Imperiul Otoman, la Polonia si Imperiul Habsburgic.
Unirea Transilvaniei. Fortele armate ale Tarii Romanesti au intrat in Ardeal in doua mari coloane: una, sub conducerea personala a domnului, era dincolo de Carpati la 4/14 octombrie 1599, dupa ce trecuse prin Buzau-Brasov, unde asteptau detasamentele secuilor, dusmani de moarte ai B�thorestilor, care le rapisera vechile privilegii; cealalta, avand in frunte pe Udrea Baleanu si fratii Buzesti, s-a pus in miscare ceva mai tarziu, deplasandu-se in Transilvania pe la Turnu-Rosu. Ostile s-au unit la 16/26 octombrie, in apropiere de Sibiu, spre completa surpriza a principelui Andrei B�thory, care abia a avut ragazul sa-si mobilizeze fortele.
Batalia desfasurata la Selimbar, la 18/28 octombrie 1599, a fost decisa ca si la Calugareni, de exemplul lui Mihai, intr-un moment in care superioritatea in artilerie a inamicului parea sa-i dea castig de cauza ("cu cea mai mare viteza si indrazneala, prin pericolul la care s-a expus domnul in fruntea celor mai buni ostasi ai sai, a reusit sa stavileasca ofensiva dusmanului si sa-l puna pe fuga"). Nefericitul principe al Ardealului, fugar de la locul bataliei, a fost prins si ucis de secui pe cand incerca sa treaca in Moldova, dupa ajutor.
La 1 noiembrie 1599, Mihai isi facea intrarea triumfala in Alba-lulia. In amintirea cronicarilor a ramas imaginea impunatoare a domnului, calare pe un cal roib, imbracat intr-o splendida manta alba. De sold ii atarna o spada batuta cu pietre scumpe, iar pe cap cusma impodobita cu pene de cocos. Urma "alaiul nobilimii cu lunga defilare a ostasilor, in sunetul de vioare al lautarilor care ziceau pentru intaia oara in aceste locuri seculare cantece lautaresti de la curtea voievozilor".
Odata intrat in Transilvania, domnul muntean se gasea intr-o situatie foarte complicata. Actionase din proprie initiativa, dar stia ca succesul sau va fi bine primit de Rudolf al II-lea. Spre a-i menaja susceptibilitatea se va intitula insa "consilier si loctiitor al imparatului (...) capitan general al ostirilor imperiale (...)". In hrisoavele slavone, titlul sau este insa acela de "Domn din mila lui Dumnezeu al Tarii Romanesti si Ardealului", in timp ce supusii sai, nobilii ardeleni, l-au numit "principe".
Mari probleme a ridicat, din prima ora, si carmuirea Transilvaniei, a carei organizare de stat era deosebita de aceea din Tara Romaneasca. Aici, foarte puternice erau natiunile privilegiate - nobilimea maghiara si bogatul patriciat sasesc, ridicat din orasele ardelene, puternice economic, beneficiind de o legislatie si de privilegii, care le asezau intr-o pozitie superioara celor de peste munti. Mihai a trebuit sa tina seama de toate aceste realitati, dar, in acelasi timp, s-a straduit sa le si modifice intr-un sens centralizator si unificator pe care, daca timpul i-ar fi ingaduit-o, le-ar fi putut materializa mai convingator.
N. lorga lauda pe domn pentru ca, deprins a sta in cetatea de scaun pazita de Dumnezeu, dupa milenara traditie bizantina, a dat Transilvaniei o capitala statornica la Alba-lulia. Guvernul sau Sfatul princiar a fost alcatuit, in egala masura, din nobili maghiari si boieri romani. In cetatile ardelene, la Gherla si Chioar, la Fagaras si Gurghiu au fost instalati insa capitanii lui Mihai impreuna cu trupele corespunzatoare. Este cunoscut faptul ca dregatori romani ai domnului au primit insarcinari speciale in Transilvania, iar pe langa marele numar de acte latinesti si maghiare, emise de cancelaria Principatului, cu deosebire spre sfarsitul stapanirii sale, se inmultesc actele si scrisorile romanesti.
Domnia ardeleana a lui Mihai cuprinde si cele trei Diete ale sale: doua la Alba-lulia (20-28 noiembrie 1599, 20-27 iulie 1600) si una la Brasov (12-15 martie 1600). Obiectivul lor principal a fost acela de a vota contributii financiare net superioare celor anterioare, "pentru ramanerea patriei noastre in unire cu crestinatatea". Un impozit de 6 florini pe poarta, dublul celui obisnuit, nutret pentru caii ostirii, rechizitii de vite sunt acceptate in noiembrie 1599; la Brasov se voteaza o noua contributie generala, de 4 florini pe poarta, iar in iulie 1600, alti 6 florini, care se plateau in rate, esalonate la distanta de 20 de zile.
In schimb, Mihai Viteazul se obliga sa nu afecteze interesele privilegiatilor ardeleni. Si totusi, cu deosebire in ultima Dieta de la Alba-lulia, Mihai, presat de cererile insistente ale conationalilor sai, adopta masuri menite sa pedepseasca pe nobilii care vor maltrata pe iobagi; satele unguresti si sasesti urmau sa permita si celor romanesti sa beneficieze de pasunat liber in zona hotarnica, iar preotii romani sa fie scutiti de munca cea de obste, de regula efectuata de iobagi.
Scurta stapanire a lui Mihai, in Transilvania a provocat o adevarata "ridicare a satelor", atat in Ardeal, pe alocuri cu aspect de rascoala populara, cat si in Tara Romaneasca (se cunosc situatiile locuitorilor din Loloesti si Radovanu care l-au urmat pe domn la Alba-lulia si apoi la lasi, spre a-si dobandi libertatea pe nedrept pierduta).
Actiunea lui Mihai, conducator politic al unui stat boieresc, nu putea depasi limitele hotararilor dietelor mai sus mentionate. Daca pentru taranii romani nu a putut face prea multe, domnul, crestin fervent, si-a trecut la activ realizari notabile in folosul Bisericii Ortodoxe din Transilvania.
Inca in 1597 se ridicase, datorita lui, la Alba-lulia, o Biserica, unde, in 1600, va fi asezat scaunul episcopal romanesc, pana la unirea cu Biserica Romei, de la inceputul secolului urmator. Prezenta Mitropolitului Eftimie al Ungro-Vlahiei in capitala transilvaneana a lui Mihai, in primavara lui 1600, se poate asocia cu acest eveniment. In consecinta, mai multi prelati romani au venit de peste munti sa intareasca pozitiile ortodoxiei in Transilvania. Astfel, Serghie, Egumen al Tismanei, primeste Episcopia Maramuresului. In timp ce mai multi calugari intra in Manastirea de la Alba-lulia, iar preotul Neagoslav este trimis sa oficieze in Biserica romaneasca din Scheii Brasovului.
Unirea Moldovei; Mihai - domn al celor trei Tari Romane. In primavara anului 1600 Mihai Viteazul se afla din nou in fata unei mari decizii. Campania fulgeratoare care alaturase Transilvania Tarii Romanesti crease o noua situatie politica. In spiritul aliantei cu Rudolf al ll-lea, consolidarea pozitiilor habsburgice in regiune nemultumea Polonia si o indemna sa actioneze. Pe de alta parte, refuzul constant al domnului de a preda teritoriile dobandite cu sabia imparatului si actiunea sa politica, cu totul independenta, in Transilvania il obliga la o noua cutezanta. Stapanirea Ardealului cerea, pentru sine si pentru blocul politic si militar pe care-l reprezenta, stapanirea Moldovei. Asigurat din partea otomanilor, care-l recunoscusera pe Nicolae Patrascu, fiul sau, domn in Tara Romaneasca, si apreciind corect situatia din Polonia, momentan incapabila sa i se opuna, Mihai Viteazul a organizat campania sa la rasarit de Carpati.
La 4 mai 1600, grosul trupelor sale trecea Valea Trotusului; li se vor adauga, curand, ostile boieresti din Tara Romaneasca, impreuna cu care efectivele lui nu treceau de 17000 de oameni. La 10 mai, Bacaul fusese cucerit, dupa care, grupata pe 4 coloane, armata, care trecuse muntii se indrepta spre Suceava, de ale carei ziduri se izbisera, fara izbanda, multi asediatori. Cateva zile mai tarziu, la 16 mai, aparatorii cetatii se predara fara lupta.
Intre timp, Baba Novac a intrat in lasi, iar in sud cetatile Tighina; Cetatea Alba, Chilia si Ismail au revenit lui Mihai. In numai trei saptamani, intreaga Moldova a fost luata in stapanire, ostile sale dovedindu-se neputincioase doar in fata zidurilor Hotinului, vechea cetate de la Nistru, unde leremia Movila se refugiase impreuna cu o parte a Curtii sale.
Succesul campaniei din Moldova se explica prin graba cu care ostasii Movilestilor au trecut de partea lui Mihai care, aflat aici, stia prea bine ca se afla pe "pamant romanesc". In punctul cel mai inalt al destinului sau Mihai se intitula, intr-un hrisov emis la 27 mai 1600, "Domn al Tarii Romanesti, Ardealului si Moldovei" si isi confectiona binecunoscutul sigiliu pe care figureaza cele trei tari romane surori.
Asemeni Albei-lulia, lasii au fost alesi, de Mihai, drept capitala sa moldoveana. Constient de nevoia de a-si atrage noii supusi, s-a straduit sa adune marea boierime in jurul sau, orasenilor si taranimii oferindu-le iertarea de dari pe o perioada de 6 ani.
Stapanirea de cateva luni asupra celor trei tari romane a pus numeroase probleme de guvernare. Mihai a pastrat neatinsa entitatea lor statala si, la recomandarea marii boierimi, a numit un domn in Moldova, asa cum facuse si in Tara Romaneasca. Chiar daca timpul nu i-a ingaduit sa-si duca pana la capat intentiile, el a actionat ca principal garant al unirii, ca factor esential de decizie politica si militara pentru intreg teritoriul dintre Carpati, Dunare si Mare. La capatul unor indelungate negocieri, el a reusit sa smulga Imperiului Habsburgic recunoasterea sa ca domn al Tarii Romanesti si Moldovei si de guvernator al Transilvaniei, cu titlu de principe.
Mihai Viteazul emite la Sibiu in anul 1600 (ianuarie-martie) monede din aur cu valoarea nominala de 10 ducati. Din aceasta emisiune se cunoaste in prezent un singur exemplar original. La inceputul sec. al XIX-lea, cunoscutul falsificator Carl W. Becker a gravat - la comanda unui negustor de monede din Ungaria - cel putin o pereche de stante din fier cu care a batut mai multe exemplare ale monedei-medalie Mihai Viteazul (inclusiv cel putin o piesa klippe). Aceste piese si stantele au fost cumparate de catre negustorul ungur, fiind vandute ulterior pe piata internationala de antichitati. In jurul anilor 1940 una dintre stante si o piesa de 10 ducati se aflau in posesia unui colectionar particular din Romania.

Prabusirea operei politice a lui Mihai (toamna 1600). Consolidarea pozitiei lui Mihai grabeste coalizarea tuturor fortelor politice nemultumite de aparitia, in regiune, a unei noi puteri.
Este si momentul ales de starile privilegiate din Transilvania, care, in Dieta de la Turda, intrunita la inceputul lui septembrie 1600, se rascoala impotriva lui pentru "dajdii neobisnuite" si sarcini "care i-au slabit". Pozitia lui Mihai era subreda, multe din trupele lui stationau in cele doua tari de dincolo de Carpati. In ajutor putea veni numai imparatul, care trimise pe generalul Basta cu 18 000 de oameni. Era insa, si pentru Habsburgi, o buna ocazie spre a-si apropia, in favoarea lor, stapanirea Transilvaniei, in calea careia se asezase mereu Viteazul.
Astfel, oastea imperiala se alatura rasculatilor ardeleni. Lui Mihai nu-i ramasesera, in ajutor, decat secuii, mercenarii cazaci si balcanici si tarani recent incorporati, cu totul, 10-12000. Lupta s-a dat la Miraslau, intre Mures si dealuri, pe 18 septembrie 1600, si a insemnat pierderea Ardealului. In acelasi timp, oastea poloneza condusa de Zamoyski intra in Moldova, de unde, in buna parte, trupele lui Mihai se retrasesera spre a-l ajuta pe domnul muntean sa reziste in Transilvania.
Suceava s-a predat la 27 septembrie 1600, pentru ca, la 6 octombrie, redobandirea de catre Movilesti a Moldovei sa fie deplina. In noua situatie, nu-i mai ramanea marelui domn decat sa apere stapanirea sa de inceput -Tara Romaneasca. Cu 16000 de ostasi, el a dat lupta decisiva cu ostile poloneze la Bucov, pe Teleajen (20 octombrie), dupa ce, anterior, incercase inutil sa-i retina la Naieni si Ceptura. Superioritatea artileriei inamice decise victoria acesteia si Mihai a fost obligat sa se retraga. Cateva zile mai tarziu era inscaunat Simion Movila, un interpus al polonezilor, acceptat aproape imediat si de catre otomani.
Pentru Mihai lupta nu se incheiase. Stapan inca in Oltenia, impreuna fiind cu o parte a ostilor sale, el spera sa redobandeasca tronul de la Targoviste, dupa iminenta retragere a fortelor poloneze. La 25 noiembrie, sortii ii fura din nou impotriva. Pierderea bataliei de la Curtea de Argesinsemna risipirea ultimelor sperante. Buzestii, care-i fusesera alaturi tot timpul, se inchinasera noului domn, in timp ce Mihai lua drumul exilului.
Refugiul, reintoarcerea si sfarsitul lui Mihai. Prin Ardeal, vechea lui stapanire, care se afla, acum, in mainile lui Basta si ale imperialilor, Mihai a trecut, in secret spre Viena, unde intra la 12 ianuarie 1601. Aici a redactat un memoriu catre imparat si o celebra autobiografie, adresata ducelui Cosimo de Toscana (un aliat in Liga Crestina), cronica a luptelor sale cu Imperiul Otoman.
Deteriorarea situatiei din Transilvania (unde Basta sfarsise prin a fi alungat de nobili, iar Sigismund B�thory era reinscaunat pentru a treia oara principe), lucra in favoarea lui Mihai, aducandu-l alaturi de Habsburgi, care intelesesera, inca o data, ca nu pot pastra Ardealul altfel decat sustinandu-l pe voievodul roman.
In audienta la Rudolf al ll-lea, la Praga, in doua randuri (la inceputul lui martie 1601), Mihai primi 100000 de taleri pentru echiparea unei osti si increderea imparatului. Impacarea cu Basta se indeplinise in mai 1601; dupa ce trupele celor doi au fost adunate, jonctiunea lor se implini, la inceputul lui iulie 1601. La 3/13 august la Guraslau, la nord-vest de Zalau, Mihai a obtinut o stralucita victorie asupra lui Sigismund B�thory care a pierdut pe campul de lupta toata artileria. La Cluj, o solie de boieri munteni i-a adus la cunostinta indepartarea lui Simion Movila si eliberarea scaunului Tarii Romanesti, care-l astepta.
Aflat din nou intr-o situatie exceptionala, Mihai isi ingrijora nu numai dusmanii, ci si aliatii. Daca spada sa fusese de folos Habsburgilor spre a redobandi Transilvania, era improbabil ca, dupa victorie, Mihai sa fi fost dispus sa le-o cedeze.
Asasinarea lui pe Campia Turzii, la 9/19 august 1601, raspundea perfect scopurilor imperiale.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu